Cum evaluăm corect performanța într-un context în care munca și competențele se schimbă?
Evaluarea performanței devine tot mai dificilă atunci când munca se schimbă mai repede decât criteriile prin care este măsurată. În multe organizații, performanța este evaluată pe baza unor criterii generale: implicare, colaborare, calitate, orientare spre rezultate, responsabilitate. Sunt repere utile, dar pot deveni insuficiente dacă nu sunt conectate la realitatea concretă a rolului. Pentru că nu toate rolurile evoluează la fel.

În unele cazuri, tehnologia schimbă modul în care sunt realizate sarcinile. În altele, apar responsabilități noi, niveluri mai mari de autonomie sau decizii mai complexe. Unele competențe devin mai importante, altele își pierd relevanța, iar munca ajunge să arate diferit față de momentul în care criteriile de evaluare au fost definite.
De aceea, întrebarea nu este doar dacă oamenii performează, ci dacă organizația evaluează performanța în raport cu munca reală de astăzi?
Un angajat nu poate fi evaluat corect doar prin impresii generale. Este nevoie de claritate: ce rezultate sunt așteptate, ce comportamente sunt critice pentru rol, ce responsabilități sunt asumate, ce nivel de autonomie există și ce impact are munca asupra echipei sau businessului.
Când aceste repere lipsesc, evaluarea poate deveni greu de explicat. Managerii pot folosi standarde diferite, angajații pot percepe procesul ca subiectiv, iar legătura dintre performanță, dezvoltare și recompensare devine neclară.
Analiza muncii ajută organizațiile să reducă această ambiguitate. Prin înțelegerea activităților reale, a deciziilor, instrumentelor, competențelor și impactului fiecărui rol, criteriile de performanță pot fi formulate mai concret și mai relevant.
Astfel, evaluarea nu mai pornește doar de la formulări generale, ci de la ceea ce contează efectiv în rol.
Într-un context în care munca se transformă constant, performanța nu poate fi tratată ca un concept fix. Ea trebuie recalibrată în funcție de schimbările din roluri, procese, tehnologie și competențe.
Pentru organizații, aceasta este o miză importantă: să construiască sisteme de evaluare care nu doar măsoară, ci clarifică așteptările, susțin dezvoltarea și fundamentează decizii mai coerente despre oameni.
La MSB Human Capital, sprijinim organizațiile să conecteze evaluarea performanței la realitatea muncii, prin criterii clare, relevante și ușor de susținut în practică.


